Alma-Nicole este actriță, muzician și finalistă Vocea României. Când nu o vedeți în filme, reclame sau pe scenele de teatru și musical, compune muzică și reinterpretează original piese pe care le iubim cu toții.
2020 a fost anul lansării primului single “The Reason”.
În luna septembrie publicul a avut parte de o proiecție “first-look” a videoclipului, urmat de un concert live sold out. Clip-ul a câștigat premii la festivaluri de film în SUA, Suedia, Spania, UK, Macedonia, Slovacia, Germania, Cehia.
În noiembrie a urmat “Stuck to You”, care s-a bucurat de un material video special, filmat într-o căsuță din copac în inima Transilvaniei.
Au urmat You Are, cu videoclip atmosferic filmat în Scoția și prima piesă în română – Val – un cântec fresh de vară.
Ultima piesă lansată THE POWER s-a alăturat campaniei sociale contra violenței domestice Radioul Captiv inițiată de Asociația ANAIS prin Cheil Centrade, Kiss FM și Magic FM.